Alte evenimente

Arhiva



François Fourmont, Ceatean de Onoare al orasului Mioveni

Miercuri, 9 decembrie, directorul general Dacia a fost distins cu titlul de Cetatean de Onoare al orasului Mioveni, in cadrul unei sedinte extraordinare a Consiliului Local. Evenimentul are loc la finalul mandatului sau, ca recunoastere a activitatii din ultimii sase ani de la Dacia si a implicarii sale directe in dezvoltarea orasului Mioveni.

 

Dacia, premiata pentru exporturi la Gala Oamenilor de Afaceri Arges

Joi, 10 decembrie, Dacia a fost premiata de Asociatia Oamenilor de Afaceri Arges pentru rezultatele bune obtinute la export in decursul anului 2009. Premierea a avut loc in cadrul Galei de aniversare a sase ani de activitate AOA Arges, iar distinctia a fost inmanata domnului Constantin Stroe, Vice-presentele Consiliului de Administratie Dacia si presedinte ACAROM (Asociatia Constructorilor de Automobile din Romania).

 

Dacia a lansat prima carte despre evolutia marcii

„Renault şi Dacia de zece ani împreună” este titlul primei cărţi despre evoluţia uneia dintre cele mai longevive mărci româneşti. Dacia a lansat cartea ieri, 29 septembrie, la sediul Auto Cobălcescu din Bucureşti, în prezenţa autorului, Dan Vardie, a reprezentanţilor Grupului Renault în România, a fostului prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu şi a membrilor presei.

 

Festivitatea de Incheiere a Programului de Stagii 2009

stagii1.jpgCea de-a 5-a generatie de stagiari marca Dacia a incheiat stagiul la finalul lunii mai.

 

 

Dacia Sandero, Masina anului 2009 in Romania

Dacia Sandero a fost aleasa „Masina anului 2009 in Romania” in cadrul concursului organizat anual de Asociatia Presei Auto din Romania (APAR), a carui gala a fost transmisa in direct, joi 11 decembrie, la TVR 1.

 

O licentiata in Comunicare si-a adjudecat marele premiu al tombolei Gaudeamus

Dacia Sandero oferita ca mare premiu in cadrul Tombolei Gaudeamus 2008 a fost „adjudecata”, duminica, tot de o domnisoara, ducand mai departe traditia Daciilor castigate de reprezentantele sexului frumos la concursul organizat cu ocazia targului de carte.
 

Dacia - premiata in cadrul galei "Top 100 companii romanesti"

Dacia a obtinut titlul de „Companie lider la nivelul regiunii de dezvoltare Sud” in cadrul galei „Top 100 companii romanesti”, organizata de FINMEDIA si Centrul Roman de Modelare Economica.

 

Renault Technologie Roumanie pune prima piatra la temelia Centrului Tehnic Titu

Christian Estève, Lider Renault pentru Regiunea Euromed si Jean-Louis Ricaud, Director General Adjunct Inginerie si Calitate al Renault au pus prima piatra la temelia Centrului Tehnic Titu joi, 18 septembrie, in prezenta presedintelui Traian Basescu si a primului-ministru Calin Popescu-Tariceanu.
 

Renault inaugureaza centrul de design din Bucuresti

Renault Design Central Europe devine primul centru de design auto din Romania. El va contribui la dezvoltarea de vehicule destinate mai multor piete ale Grupului Renault si va interveni în proiecte din faza demararii si pana la realizarea machetei finale a unui vehicul.
 

Renault a inaugurat la Mioveni o uzina de cutii de viteze de ultima generatie

Marti, 13 mai 2008, in prezenta Primului Ministru al Romaniei, Calin Popescu – Tariceanu, Renault a inaugurat, pe platforma industriala de la Mioveni, o uzina destinata fabricatiei de cutii de viteze. Aceasta investitie, care va ajunge in final la peste 214 milioane de Euro, consolideaza prezenta industriala a Renault in Romania.
 
<< Start < Inapoi 1 2 3 Inainte > Sfarsit >>

Rezultate 1 - 10 din 27
NAVIGARE RAPIDA:    Home arrow Evenimente arrow Alte evenimente

Stiri recomandate













SATI
1.777v. unici:
1.976vizite:
6.719afisari: